Parodontologie
Pentru că vorbim de boala parodontală, respectiv îmbolnăviri ale parodonțiului marginal sau așa-numitele parodontopatii este important să cunostem mai bine acești termeni. Astfel, principalele componente ale parodonțiului marginal ne ajută să înțelegem unde se instalează și se manifestă boala parodontală.
Parodonțiul marginal are două componente principale:
• Parodonțiul superficial sau de înveliș format din:
Gingia cu epiteliu gingival: corion gingival,ligamente supraalveolare
Gingia este porțiunea vizibilă a parodonțiului marginal. Ea se împarte în trei zone mari: marginea gingivală liberă, papila interdentara, gingia fixă.
• Parodonțiul profund, de susținere sau funcțional format din:
Cement radicular (țesut conjunctiv ce acoperă suprafața radiculară a dinților și uneori o mică porțiune din coroana dintelui
Desmodontiu (totalitatea structurilor din spațial dento-alveolar).Pe radiografie apare că o zona de radiotransparenta crescută
Os alveolar (derivat din oasele maxilar și mandibular) servește la susținerea și menținerea dinților.
Termenul de boală parodontală este atribuit pentru gingivite și parodontite.
Gingivitele sunt afecțiuni ale țesuturilor epiteliale și conjunctive situate în imediata vecinătate a coletului dinților și zonei peri și subcoletale a dintelui. Gingivitele apar ca urmare a expunerii imediate la factorul agresiv microbian (placa bacteriană, traume fizice, chimice, termice).
Semnele clinice ale gingivitelor:
Semnele subiective:
Gingivitele cronice propiu-zise pot evolua, în absența tratamentului spre o parodontită în sensul de trecere de la o îmbolnăvire ușoară la una mai gravă. Acest lucru apare ca urmare a exacerbării unor factori locali favorizanți (obiceiuri vicioase, trauma oluzala, fumat) sau ca urmare a unor boli generale.
Parodontitele sunt cauzate de agresiuni microbiene și de implicațiile răspunsului imun modificat din partea organismului și sunt precedate de cele mai multe ori de apariția unei gingivite.
Parodontitele marginale cronice apar mai frecvent la adulți de unde și denumirea de „parodontopatiile adultului”, dar pot apărea și la tineri/copii. Parodontita marginală cronică tipică apare la peste 40 ani, în special la persoanele cu igiena bucală defectuoasă, cu depozite mari de tartru, cu inflamație gingivală, pungi parodontale și au o evoluție de cele mai multe ori lent progresivă.
Factorii incriminați sunt placa bacteriană și factori favorizanți precum fumatul, stresul, factorii patrogeni. De asemenea poate apărea pe fondul unor boli de ordin general: diabet, boli de sânge, carențe vitaminice sau tratamente medicamentoase.
Tratamentul bolii parodontalei trebuie să țină cont de starea generală a bolnavului parodontopat. În cazul suspiciunii sau a evidenței unei boli generale se impune consultarea cu medicul specialist de medicină internă.
Tratamentul inițial presupune:
Tratamentul secundar se referă la:
Tehnici de chirurgie parodontală: chiuretajul gingival – țesuturile bolnave din pungile gingivale, elementele iritative și septice care întrețin inflamația sunt înlăturate.
• Chiuretajul gingival în câmp închis este indicat în scop curativ, fară incizie la nivelul gingiei, fară decolări gingivale, papila interdentara este lăsată în poziție. Poate fi considerat un detartraj mai complet în care, pe lângă îndepărtarea tartrului este îndepărtat și țesutul necrotic de pe cement și epiteliul din pereții interni ai pungii gingivale.
• Chiuretajul gingival în câmp deschis este metoda de elecție, în care se practică incizia la nivelul gingiei, îndepărtarea țesutului inflamat și necrozat. Se realizează microlambouri care favorizează accesul la pungile parodontale, în condiții de vizibilitate mult mai mare comparativ cu variata în câmp închis.
Avantaje:
Dezavantaje:
Chiuretajul gingival în câmp deschis poate fi realizat simplu, fară adiție de os și membrană sau complex cu transplant osos și membrană.
Criteriile de alegere a metodelor regenerative la nivelul parodonțiului țin de:
• gradul de dificultate tehnică
• timpul disponibil al pacientului
• posibilitățile financiare ale pacientului
• numărul intervențiilor chirurgicale necesare
• disconfortul postoperator
• starea generală a pacientului
• starea locală a pacientului
• estetică
Gingivectomia este o intervenție radicală prin care se suprimă suportul morfologic al bolii parodontale. Constă în îndepărtarea peretelui moale (extern) al pungii parodontale, înlăturarea țesuturilor patologice din pungi, de pe os și rădăcini. Este considerată că are cea mai mare eficiență terapeutică, dar este urmată de sechele vizibile (zone radiculare descoperite, resimțite senzitv).
Ginfivectomia gingivo-plastică: gingivectomia este urmată de procedee de plastie prin care se urmărește restaurarea morfologiei funcționale a conturului gingival. Nu se realizează în cazul unei gingii subțiri, friabile, slab vascularizate sau când există un grad înalt de recidivă.
Operatile cu lambou sunt indicate în parodontopatii marginale progresive cu pungi parodontale de adâncime medie sau mare, cu resorbție osoasă verticală neuniformă, pungi parodontale osoase, abces parodontal marginal, intervenții de regenerare tisulară ghidată, recidive după chiuretajul subgingival.
